Quantcast
Channel: RUFOn » balon
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

NASA a amânat testarea „farfuriei zburătoare”

$
0
0

Poate inspirată de filmele SF, NASA se pregătește să testeze o nouă navă spațială care, surpriză, are forma unei farfurii zburătoare.

Vehiculul a fost creat pentru a ateriza mai ușor pe suprafața lui Marte. Are un propulsor care să o ajute la ascensiune și o parașută supersonică pentru reducerea vitezei atunci când intră în atmosfera rarefiată a planetei roșii.

Nava urmează să fie testată în straturile superioare ale atmosferei Pământului, acolo unde condițiile se apropie de cele de pe Marte.

Data inițială pentru testarea tehnologiei Low-Density Supersonic Decelerator (LDSD — decelerator supersonic de mică densitate) era stabilită pentru 3 iunie. Deceleratorul supersonic de mică densitate urmează să ajungă pe cerul insulelor Hawaii, purtat de un gigantic balon umflat cu heliu. Cu un volum de aproape 1 milion de metri cubi, acest balon ar putea umple complet celebrul stadion Rose Bowl. Învelișul său este realizat dintr-o textură high-tech extrem de rezistentă și foarte subțire.

Dacă vremea nu va permite lansarea de miercuri, următoarea fereastră de oportunitate se deschide abia sâmbătă, 14 iunie. În prezent NASA încă se bazează pe un sistem de aterizare/asolizare dezvoltat în urmă cu mai bine de 40 de ani pentru asolizarea sondei Viking pe Marte, conform explicațiilor oferite luni de Ian Clark de la NASA Jet Propulsion Laboratory. „Folosim de mai multe decenii același sistem de parașute pentru asolizare. Dacă ne propunem să trimitem oameni pe Marte, avem nevoie de ceva nou”, a susținut el.

Balonul cu heliu va purta această “farfurie zburătoare” până la altitudinea de aproximativ 37.000 de metri, de aproape patru ori mai sus decât altitudinea de croazieră a unui avion de pasageri. La această altitudine, densitatea atmosferică terestră este similară celei marțiene. După ce va ajunge la 37.000 de metri balonul se va desprinde automat, iar sistemul LDSD urmează să-și demonstreze calitățile de aterizare. El este dotat cu o rachetă ce va fi aprinsă urmând să propulseze “farfuria zburătoare” până la o viteză de 4 ori mai mare decât viteza sunetului, viteză corespunzătoare unei coborâri spre suprafața planetei Marte. Dacă sistemul va funcționa conform proiectanților, un inel gonflabil cu care este prevăzută farfuria, inel realizat din aceleași materiale ca și vestele anti-glonț, se va umfla până la 1 metru în jurul acesteia într-o fracțiune de secundă, generând o forță de frânare suficientă pentru deschiderea unei parașute foarte mari care va coborî apoi “farfuria zburătoare” până la suprafața oceanului.

„Viteza vântului a fost prea mare în aceste zile, fiind principalul factor al amânării acestui test”, conform unui anunța făcut de NASA duminică. „Decizia de lansare pentru ziua de miercuri, 11 iunie, va fi luată marți, 10 iunie”, conform aceluiași anunț. Ultimul rover robotizat trimis de NASA la suprafața planetei Marte, Curiosity, cântărește 1 tonă. Acest nou sistem este conceput pentru a permite asolizarea în siguranță a unei greutăți duble. Folosirea unui sistem de parașute multiple poate asigura premisele asolizării unei navete spațiale cu masa între 20 și 30 de tone, conform lui Ian Clark.

Conform unui material publicat de SPACE.com, condițiile meteorologice nefavorabile de ieri au condus la amânarea testării „farfuriei zburătoare”,  testarea fiind reprogramată pentru astăzi, miercuri, 11 iunie 2014.

Sursa: Yoda.ro și ZiuaVeche.ro


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

Latest Images

Trending Articles